www.theopennetwork.ro
Acasa »
Friend on Facebook Urmareste-ne pe Facebook
Forward to Friend Trimite unui prieten
„Strengarii” – Noul GLT de la Cozmesti, Iasi
Articol: Ionela Stefaroi, voluntar

Anul acesta, in luna octombrie, am constituit Grupul Local de Tineret „Strengarii” Cozmesti, jud. Iasi, format din 25 de  voluntari, elevi ai Liceului Tehnologic din localitate. Ne-am bucurat de prezenta trainerilor Anastasia Ceredeev, Madalina Nesciuc si Paul Lucaci din Grupul Local de Tineret „4Kids” Ciumarna.  De la ei am invatat multe lucruri interesante despre  lucrul in echipa, cum sa devenim mai sociabili, mai comunicativi.
Am pus in practica cele invatate si am organizat o zi de joaca pe data de 26 octombrie Ziua Comuna de Actiune,  prilej cu care ne-am facut cunoscuti in comunitate. Tot atunci am confectionat mici obiecte  (bratari, accesorii par, rame pentru icoane) pe care le-am vandut, iar cu banii stransi am procurat materiale necesare altor activitati.
Momentul a fost unul de succes si am profitat de Festivalul Fanfarelor din localitate pentru a transmite mesajul nostru si invitatilor prezenti. De-abia asteptam urmatoarea intalnire, sa ne bucuram impreuna de o noua zi de joaca.


Colinde, colinde
Articol: Doina si Titel Enache, coordonatori OLF & OLB Poienita

„Colinde, colinde” (6 Decembrie) reprezinta o activitate comuna a OLF Poienita si OLB Poienita la care am invitat copii de varsta prescolara si scolara din satul nostru, pentru a-l sarbatori pe Mos Nicolae si pentru a crea prin colinde magia sarbatorilor de iarna care ne bat la usa.
Deoarece la Poienita, din lipsa de populatie scolara, ca in multe alte sate romanesti din zona colinara si montana, scoala s-a desfiintat, copiii nostri, in numar de 15, invata in satul vecin, la scoala Lastuni.
In colaborare cu OLB, prin Titel si cu doamnele educatoare si invatatoare de la Scoala Lastuni, elevii au fost pregatiti sa prezinte un program de colinde, pastrand traditia locala.
Noi le-am pregatit mici daruri dulci, ei ne-au daruit colinde si poezii specifice momentului. La un moment dat cantau si bunicutele!! Magia sarbatorilor fusese creata! Totul s-a incheiat intr-o atmosfera calda, de poveste. Fotografiile facute demonstreaza ca sub umbrela TON cu totii ne simtim bine: si mici si mari!

 
Si la tine vine Mos Craciun!
Articol: Vintila Viorica, coordonator CLD Dumitresti-centru

Din stramosi, crestinii au pastrat in obiceiurile lor dorinta de a face bine, de a anunta venirea pe lume a Mantuitorului prin intonarea de colinde si de a aduce caldura si lumina in sufletele celor nevoiasi.
Pentru a marca sarbatorile de iarna CLD, AGLT SI OLB Dumitresti au organizat ateliere de lucru dar si diferite actiuni care au adus bucurie in sufletele celor aflati in dificultate. Click aici pentru a vedea galerie foto.
Dupa ce au realizat felicitari, au cumparat si impachetat cadouri, "colindatorii” s-au deplasat mai intai la spitalul din comuna unde au fost primiti cu bucurie de catre bolnavii internati aici. Ei si-au continuat drumul  pe la alte case unde au gasit oameni care s-au bucurat atat de colinde cat si de darurile primite. Au ramas uimiti cand si-au dat seama ca un dar atat de mic poate aduce o bucurie atat de mare in sufletele celor care au fost mai putin favorizati de soarta. Le dorim tuturor multa, multa sanatate si un an mai bun!

In asteptarea lui Mos Craciun
Articol: prof. Negura Ancuta, F.U. Proiecte Limburg Romania

In perioada  1-21 decembrie 2014 F. U. Proiecte Limburg Romania a desfasurat proiectul "In asteptarea lui Mos Craciun!". In cadrul proiectului au fost implicati peste 30 de voluntari tineri si adulti, precum si un numar de 158 de participanti.Activitatea s-a bucurat de un real succes! Multumim domnelor profesoare Aneci Gheorghina, Bindiu Cristina, Colban Monica, Gherasim Simona, Pusca Ilaria precum si domnilor Gherasim Tinel, Negura Marcel!

Urari de sarbatori
Articol: prof. Negura Ancuta, F.U. Proiecte Limburg Romania

In  numele Fundatiei  Umanitare  Proiecte Limburg Romania le doresc tuturor colaboratorilor si sponsorilor nostri Sarbatori binecuvantate!

Spectacol caritabil "Daruieste un zambet" la Mioveni
Articol: Adriana Hoaghea, adult de sprijin al TEAM Mioveni
 
Craciunul e unic si tinerii au dorit sa fie asa si pentru cei ce anul acesta nu-si pot permite foarte mult. Echipa de organizare a fost repede alcatuita, asa ca Geo, Tony, Naty si Sfan au inceput sa-si sune prietenii, artisti, si sa puna in scena un spectacol caritabil numit "Daruieste un zambet". Au colaborat foarte bine si cu departamentul Asistenta sociala din Primaria Mioveni si astfel au avut scopul nobil pentru care sa lupte.
In aceasta alergare printre tezele de la scoala, filmarile cu trupa, programele specifice sarbatorilor, tinerii au fost sustinuti de Centrul Cultural Mioveni, doamna Argentina Culcus oferind sala pentru spectacol, iar doamna Iuliana Nedelcu ltiparindu-le afisul spectacolului si biletele.
Au avut o initiativa frumoasa iar la invitatie le-au raspuns domnul Primar Ion Georgescu, domnul Viceprimar Aurel Costache, domnul consilier local George Coman si domnul inspector scolar Petre Livezeanu. Sustinuti de profesorii de sprijin Adriana Hoaghea si Daniella Cretu si ajutati cu produse lucrate manual de Adriana Polosan prezente in expozitia cu vanzare, tinerii au strans o suma frumoasa din care au cumparat produse traditionale pentru mesele de Craciun ale celor trei familii identificate. Daruind zambete, tinerii din T.E.A.M. Mioveni sunt hotarati sa faca si alte asemea actiuni. Evenimentul a fost promovat si in presa locala: http://gazetademioveni.ro/spectacol-caritabil-pentru-patru-familii-din-mioveni


Spectacol caritabil "Povestea noastra de Craciun"
Articol: Daniela Cretu, Irina Petre, Cristian Hoaghea, adulti coordonatori

 
Cuvintele nu pot exprima sentimentul sublimului decat intr-o forma care ii anuleaza farmecul. Pe 16 Decembrie 2014, TEAM Mioveni a organizat impreuna cu profesori si elevi de la Lic. Teoretic Iulia Zamfirescu cea mai mare activitate a sa de pana acum: Spectacolul caritabil "Povestea noastra de Craciun". Sala de spectacol a Casei de Cultura a fost neincapatoare, in ciuda celor 500 de locuri. Dar cel mai emotionant lucru a fost prezenta pe scena a copiilor de la Centrului de zi „Sfanta Parascheva”, copii cu handicap sever si pentru care, in cea mai mare parte, s-a organizat spectacolul.
Sa ne bucuram ca suntem binecuvantati de Dumnezeu si sa nu uitam ca, in cele mai grele momente ale vietii noastre, avem atat de multe motive sa ii multumim Celui de Sus pt toate clipele frumoase si triste din viata noastra.


De la SUFLET la SUFLET
Articol: Laszlo Portik, trainer T.O.N. si responsabil marketing ADL Cehu Silvaniei

 
Asociatia pentru Dezvoltara Locala Cehu-Silvaniei a organizat si in acest an campania de binefacere "De la SUFLET LA SUFLET". Evenimentul s-a desfasurat in perioada 13-14 decembrie.
"Concertul de Craciun" a avut loc sambata 13 decembrie si protagonistii au fost elevii liceului G-P de Basaesti (sectiile romane si maghiara) respectiv corurile bisericesti din oras: ortodoxa, reformata si baptista.  
Duminica, 14 decembrie, s-a desfasurat Festivalul de Colinde editia a IV-a unde au intrat pe scena solisti si formatii de prestigiu din Maramures, Salaj si Bucuresti. In ambele zile s-au vandut tombole (pretul a fost unul modic: 5 lei) si din banii astfel stransi am reusit sa alcatuim 29 pachete cu alimente si dulciuri pentru familii nevoiase unde sunt copii.
***
Consiliul Director al Asociatia Dezvoltare Locala din Cehu Silvaniei va ureaza un CRACIUN FERICIT si un AN NOU RODNIC. La Multi Ani!


Training de poveste in primele zile de vacanta de iarna - 142 de tineri vor voluntaria in prag de Craciun in Constanta
Articol: Daniela Ghitoiu - Presedinte TEAM
 
In perioada 20-22 decembrie 2014, in cadrul proiectului  Zambete pentru viitor, proiect cu implementare nationala, 114 elevi din 17 scoli constantene au parte de un inceput de vacanta de poveste.
28 de formatori din Asociatia TEAM sustin pentru 9 grupe de tineri un frumos curs de lideri pentru tineret, inclusiv cu predare in limba engleza pentru o parte dintre  participanti. Luni, in ultima zi de curs, 142 tineri vor realiza activitati de voluntariat, in prag de Craciun. Tinerii invata sa socializeze in afara tastelor, sa lucreze in echipa, sa comunice, dezvoltandu-si bune abilitati pentru viata. In acelasi timp, societatea este beneficiara actiunilor acestor tineri, care se implica cu mult drag si care invata un altfel de stil de viata. Cursul este gazduit de Scoala Gimnaziala Nr.11 Dr. C-tin Angelescu Constanta.
Acest inimos proiect a implicat pana acum mai mult de 850 de tineri din toata tara in activitati de voluntariat, pentru comunitatile in care traiesc, din 1 octombrie 2014 de cand a debutat si pana acum.


O poveste fara sfarsit – magia voluntariatului
Articol: Daniela Ghitoiu - Presedinte TEAM
 
Desi orice poveste incepe cu “.....a fost o data”, actiunea noastra este in prezent si implica  multi copii si voluntari, care daruiesc si primesc.
Identificand nevoi, cautand emotii, stergand lacrimi, schimband vieti, voluntariatul aduce impreuna oameni cu suflet mare care doresc sa aduca o noua viziune sociala, prin implicarea lor.
Mai mult de 100 de voluntari din 3 ONG-uri constantene – Asociatia Civicum Voluntaris, Asociatia TEAM, Asociatia Solidaritatea Femeilor Dobrogene au parteneriat in proiectul “Iarna bucuriile sunt multe”, construind o poveste despre oameni.
Primele actiuni sunt in plina derulare: 100 de pachete pentru copii din Scoala Gimnaziala Nr.11 Dr.Constantin Angelescu, Scoala Gimnaziala Nr.31 Constanta si Liceul Teoretic Negru Voda, familii din Negru Voda, indentificate ca fiind in nevoie. Parintii din Scoala Gimnaziala Nr.18 Jean Bart Constanta precum si Directia Pentru Sport si Tineret s-au implicat activ in acest proiect, aratand ca le pasa!
O alta actiune a proiectului se refera la implicarea seniorilor in voluntariat, alaturi de copii si tineri. Cum? Cu ce stiu fiecare sa faca cu mult drag! Primele ateliere de tricotaj au avut un real succes, voluntarii invatand sa croseteze si sa tricoteze. Urmeaza sa continuam caravana lucrului manual cu actiuni planificate in luna ianuarie, iar in cea mai geroasa luna din an, sa daruim tot ce vom invata sa facem: fulare, bluzite, totosei, caciuli, etc. Castigam o abilitate care nu se mai formeaza in scoli si facem oameni fericiti!
Bunici si nepoti, voluntarieaza impreuna. Este un proiect care isi propune sa dezvolte si voluntariatul in randul seniorilor. Daruiesti si primesti, o poveste simpla, fara sfarsit, fara eroi, dar care imbraca aceste sarbatori cu magia nemarginita a voluntariatului. Echipa de proiect: Mihaela Carutasu, Carmen Spiridon si Daniela Ghitoiu.

Elevii din Republica Moldova, veniti cu bursa de studii, invata sa faca voluntariat in Romania

Articol: Daniela Ghitoiu - Presedinte TEAM
 
In perioada 13-15 Decembrie 2014, in internatul Liceului „Miron Costin” a avut  loc un curs de lideri de tineret pentru 16 elevi. Printre ei și 4 elevi din Republica Moldova care au venit sa studieze in Romania.
Scopul? Infiintarea unui grup de tineri de initiativa, sub umbrela Asociatiei TEAM, care sa demareze actiuni de voluntariat in cadrul proiectului cu implementare nationala „Zambete pentru viitor”.
Formatorii sunt doua tinere, trainerite ale asociatiei, Popa Monica, Liceul Teoretic “Traian” și Sprinceanu Adelina, Liceul Teoretic ”George Calinescu”. Grupul nou infiintat, TEAM “Miron Costin” are deja o agenda planificata pentru luna decembrie, actiuni de care se vor bucura atat cetatenii din zona Anda,cat și elevii Liceului „Miron Costin”.
Am aflat ca Fortu Ion este cel mai bun elev la invatatura din liceu. Intrebat daca acest mod de a face voluntariat il surprinde, iata ce ne-a raspuns: “Am venit sa studiez in Romania pentru ca invatamantul de aici este mai bun și voi avea alte șanse in viitor. Imi doresc sa raman in Romania.Am descoperit ca in Constanta sunt multi tineri și adulti care fac voluntariat și pentru mine a fost oarecum nou la inceput. Am ramas uimit sa vad cu cata pasiune și darurire, tineri de varsta mea se implica in actiuni sociale. Am invatat sa fac și eu asta! Ma simt parte din comunitate. Imi pasa și ma implic!” Și a continuat cu o marturisire care ar trebui sa puna pe ganduri orice roman: “Nu inteleg de ce unii romani iși blameaza tara și sistemul in care traiesc. Eu vreau sa fie tara mea!”

 



Apel finantare United Way

United Way Romania invita organizatiile neguvernamentale sa aplice in cadrul competitiei pentru finantarea proiectelor anului 2015.  Mai jos sunt informatii detaliate despre procesul de aplicatie si termene, criteriile de eligibilitate si despre continutul Scrisorii de intentie. Mai multe detalii aici.
 
Recomandam si:

Propunere de parteneriat Europa pentru cetateni

Primaria orasului suedez Helsingborg cauta parteneri europeni interesati sa participe într-un proiect ce urmeaza sa fie depus ca aplicatie la finantarile prin programul “Europa pentru cetateni” – masura 3.2.2. - Retele de orase. Proiectul propune schimb de experiente si cunostinte privind serviciile de îngrijire la domiciliu pentru viitor. Click aici pentru a afla ma multe detalii.
 
Recomandam si...
Copyright © 2014 The Open Network for Community Development, All rights reserved.