Noutati din reteaua deschisa 

"Sa invatam sa ne jucam" - Curs de formare nivel avansat


In perioada 8-11 ianuarie 2013, la scoala “Mihail Koiciu” a avut loc primul curs de formare din acest an, de nivel avansat, in cadrul Proiectului National “Sa invatam sa ne jucam”. Au beneficiat de acest curs 18 participanţi care au fost formati de patru traineri locali: Mares Raluca, eleva la Colegiul National Constantin Bratescu, Iulia Panait, eleva la Colegiul National Mircea cel Batran, Claudia Stanescu, eleva la Liceul Teoretic George Calinescu,  Florentina Codreanu, eleva la Liceul Ovidius, cei doi asistenti - Vintu Ioan-Vladimir, elev la Liceul Teoretic Ovidius, si Dache Andra, eleva la Liceul Mihai Eminescu Constanta – precum si coordonatorul proiectului, prof. psiholog Daniela Ghitoiu. Cursul de educatie non formala a inceput dis de dimineata, ca de obicei, in pasi de dans. Participantii s-au confruntat cu noi provocari din partea trainerilor, fiind supusi unor noi jocuri  “imposibile”, lucrand in echipa si bazandu-se pe incredere. De asemenea, acest curs le-a dat posibilitatea de a invata care sunt metodele cele mai bune pentru a organiza o actiune de voluntariat si nu numai. Un curs atractiv, nou, incitant, provocator, dificil, cu multe surprize si plin de rasete si zambete; asa poate fi cel mai bine descris. « Din punctul meu de vedere, acest curs, care cu siguranta este unul memorabil si care sigur a dat startul la si mai multe provocari din partea organizatiei si a trainerilor, si-a atins scopul, acela de a invata sa lucreze in echipa pentru a organiza o activitate cu oricine, oricand si oriunde. Cursul a placut participantilor. Felicitari tuturor si mult succes in urmatoarele activitati! » ne spune Camelia Raluca Mares, Coordonator GLT “Tineri Mereu”.

Activitati CLD Bordesti

Una din preocuparile membrilor Comitetului Local pentru Dezvoltare (CLD) Bordesti este aceea de a ajuta familiile sarace din localitate cu imbracaminte groasa si calduroasa pentru a traversa mai usor iarna. Pentru acesta, doamna Rotaru Anicuta voluntar in cadrul CLD Bordesti a luat legatura cu societatea Prosper din Iasi care a donat haine groase pentru oamenii nevoiasi din Bordesti. Cei care au primit ajutoare si-au exprimat sentimente de recunostinta si multumire fata de societatea Prosper intrucat iarna va fi mai blanda pentru ei. 

Copiii de la scoala Bordesti au participat la o actiune organizata de doamnele profesoare Rotaru Anicuta, Ionita Marcela si Chiriac Mihaela . Actiunea a constat in prezentarea Power Point a pericolului pe care il prezinta drogurile pentru sanatatea tinerilor si adultilor, care sunt drogurile de mare risc, cum recunoastem persoanele care consuma droguri si modalitatile de evitare a consumului de droguri. 
Actiunea a fost finalizata printr-un program artistic la care au asistat cadrele didactice, elevii si parintii. Elevii au primit din partea doamnei Rotaru Anicuta pliante cu informatii despre consecintele consumului de droguri si au vizionat expozitia de desene pe acesta tema.

CLD Bordesti cu ajutorul fundatiei Sfantul Sava din Buzau a organizat o tabara sociala la Maliuc, judetul Tulcea, unde copii din familii defavorizate au putut cunoaste frumusetea Deltei Dunarii. Copii au mers cu vaporul de la Tulcea la Maliuc, s-au plimbat cu barcile pe canalele Deltei cunoscand flora si fauna, au participat la slujba religioasa cu ocazia sarbatorii Adormirii Maicii Domnului unde au cunoscut copii din localitate cu care au legat prietenii si s-au scaldat in apele Dunarii. Actiunea a fost finalizata printr-un frumos foc de tabara.

Progress - Experimentare sociala

Experimentarea sociala presupune interventii ale politicilor publice care sa aduca raspunsuri inovatoare la nevoile sociale: punerea lor in practica la scara mica dat fiind impactul incert, in conditii care permit masurarea impactului si cu perspectiva reproducerii la scara larga, daca rezultatele obtinute se dovedesc convingatoare. Bugetul total al apelului este de 4.200.000 euro, cu un maximum de 80% de cofinantare. Cererea de proiect trebuie sa solicite o cofinantare cuprinsa intre 700.000 si 1.000.000 euro. Pot depune proiecte: autoritatile publice de la nivel local, regional si national din tarile participante la program.
Printre actiunile finantate:
- promovarea masurilor pentru activarea tinerilor;
- calitatea serviciilor privind ingrijirea copiilor;
- imbatranirea activa si sanatatea.
Proiectele trebuie sa se incadreze intr-o perioada de implementare intre 24 si 36 de luni.

Termen limita:   15 Februarie. Detalii aici.

Programul Spatii Verzi

Fundatia pentru Parteneriat si  MOL Romania au lansat a 8-a editie a programului Spatii Verzi. In cadrul componentei "Spatii verzi urbane" se acorda finantare proiectelor care isi propun reabilitarea sau crearea de spatii verzi si desfasurarea activitatilor de educatie ecologica in randul comunitatilor locale, derulate de ONG-uri in parteneriat cu diferite institutii. Componenta de finantare "Arii Naturale Protejate" urmareste promovarea si popularizarea ariilor protejate din Romania cu scopul de a ridica nivelul de acceptare a acestora in randul comunitatilor locale prin intermediul implicarii ONG-urilor si scolilor, a comunitatilor locale precum si a custozilor/administratorilor de arii protejate. Suma alocata celor doua componente este de aproape 670.000 de RON.
Termen limita:   19 Februarie. Detalii aici.

Fondul de Inovare Civica 2013

Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) a lansat pentru al doilea an consecutiv Fondul pentru Inovare Civica, programul de finantare ce sustine ideile inovatoare ale organizatiilor neguvernamentale prin care sunt incurajate responsabilizarea si participarea fiecaruia dintre noi la dezvoltarea comunitatii. Ca si anul precedent, fondurile destinate proiectelor civice de anul acesta sunt in totalitate obtinute cu sprijinul companiilor responsabile social si a donatorilor privati. 
Fondul pentru Inovare Civica urmareste sa sprijine initiative in domenii precum: mobilizarea si responsabilizarea cetatenilor, actiuni de advocacy, monitorizare a institutiilor/autoritatilor publice,  educatie civica si implicarea copiilor si tinerilor in viata comunitatii. Pot aplica organizatii neguvernamentale fara scop lucrativ cu sediul in Romania. Valoarea estimativa a finantarilor acordate va fi de 45.000 Lei / proiect. Durata unui proiect nu va fi mai mare de 6 luni. In cadrul acestei Cereri de propuneri de proiecte, solicitantii vor depune initial o Scrisoare de intentie (fara alte anexe suplimentare) urmand ca, doar in cazul in care Scrisoarea a fost selectata, acestia sa depuna si Cererea de finantare cu toate anexele aferente.
Termen limita:   27 Februarie. Detalii aici.


Sanatate Publica - Cereri proiecte 2013

Obiective program: imbunatatirea securitatii sanitare a cetatenilor; promovarea sanatatii incluzand si reducerea inegalitatilor; generarea si diseminarea informatiilor si cunostintelor legate de sanatate.
Pot depune proiecte: institutii publice in domeniul sanatatii, centre de cercetare, autoritati locale si regionale, administratii centrale, universitati, asociatii, organisme internationale, etc.
Activitati eligibile:
- cererea de proiecte 2: lupta impotriva bolilor cronice si promovarea unei imbatraniri sanatoase – 1.000.000 euro;
- cererea de proiecte 3: sprijin pentru promovarea Parteneriatului European pentru Inovare in imbatranirea activa si sanatoasa – 6.000.000 euro
.
Termen limita:   22 Martie. Detalii aici.

Programul de asistenta nerambursabila germana 

Programul isi propune sa imbunatateasca educatia practica in scolile vocationale, profesionale, speciale si unitatile de asistenta sociala. Partenerii si beneficiarii, din Romania si R.Moldova a asistentei nerambursabile germane, sunt:
-Grupuri scolare, licee, scolile profesionale, scolile tehnice sau alte institutii de invatamant care ofera tinerilor o educatie profesionala si practica;
-Institutii si organizatii din domeniul sanatatii / asistenta sociala: spitale, orfelinate, case pentru batrani sau pentru persoane cu handicap, grupuri dezavantajate, unitati terapeutice (ex. ergoterapie, recuperare, balneo-terapie, etc.);
-Societati comerciale, asociatii, fundatii sau organizatii care sunt active in domeniul educarii si ingrijirii tinerilor, batranilor si a celor cu dizabilitati.
Sunt incurajate proiectele pentru formarea si calificarea personalului. De exemplu, un ONG care vrea sa inceapa o retea de ingrijire in mediul rural, ar putea avea nevoie de sprijinul unui expert german pentru a invata cum sa organizeze o astfel de retea. Programul mai cuprinde asistenta nerambursabila pentru formarea de formatori, maistri si specialisti, instruirea personalului, know-how, exemple si demonstratii necesare profesorilor si tehnicienilor romani. Mai mult, programul poate dezvolta cooperarea cu scoli de arte si meserii, centre de mestesugari, asociatii agricole si patronale. Pot si organizate cursuri, workshopuri si seminarii pentru formare, calificare, recalificare, orientare profesionala.

Termen limita:   31 Decembrie 2013. Detalii aici.

Pune organizatia ta pe harta e-incluziunii!

Comisia Europeana JRC-IPTS realizeaza in comun cu DG-CONNECT Mireia un proiect care are ca scop o mai buna intelegere a rolului actorilor intermediari ai e-incluziunii si crearea instrumentelor adecvate pentru facilitarea demonstrarii rezultatelor lor si contributia acestora la realizarea obiectivelor politicii europene de e-incluziune.
Termen limita:   15 Februarie. Detalii aici.

Premiul European pentru Sectorul Public EPSA 2013

Institutul European de Administratie Publica (EIPA) a lansat o noua competitie pentru Premiul European pentru Sectorul Public EPSA 2013.
Inscrierea se realizeaza on-line in perioada 25 ianuarie 2013 - 12 aprilie 2013! Nu ratati ocazia de a va inscrie si de a vi se recunoaste la nivel european proiectele si realizările publice cele mai inovative, eficiente și eficace. Tema competitiei din anul acesta este "Infruntand furtuna: Solutii creative intr-o perioada de criza".

Termen limita:   12 Aprilie. Detalii aici.


Implica-te! Salveaza padurile! Concurs european cu premii

Fundatia TERRA Mileniul III si Asociatia Alma-Ro invita elevii de gimnaziu si liceu din Romania sa realizeze o campanie de comunicare sociala pe tema protectiei padurilor lumii, in cadrul concursului european “Implica-te. Salveaza Padurile!”. Pentru a participa, tinerii trebuie sa alcatuiasca echipe de minimum patru elevi si un profesor coordonator si sa conceapa proiectul unei campanii de comunicare prin: fotografii, filme, desene, colaje, blog, sau o combinatie din cele patru.  Acest produs trebuie sa demonstreze modul in care echipa doreste sa se implice in conservarea, protejarea si salvarea padurilor.
Echipele castigatoare vor fi premiate cu cate 250 de Euro, bani ce vor fi folositi pentru implementarea campaniilor in scoli.
Termen limita:   15 Aprilie. Detalii aici.


Concurs de proiecte dezvoltate prin parteneriate internationale intre scoli

Academia Scolilor din Europa Centrala da startul unui nou concurs de proiecte dezvoltate in parteneriate internationale intre scoli. “Eu si ceilalti. Sa descoperim diversitatea din jurul nostru” este tema generala a editiei din acest an. Scolile si liceele din toate orasele din Romania sunt invitate sa-si gaseasca o scoala partenera intr-una dintre tarile participante la aces. Un motor de cautare online (www.aces.or.at/partnerfinder)  va ajuta scolile sa-si gaseasca « partenerul ideal » de proiect, in conformitate cu interesele si cerintele comune. Urmatorul pas este implementarea in parteneriat a unei idei comune de proiect, care sa trateze aspecte variate ale diversitatii ca identitatea, discriminarea, standarde si valori comune etc. Printre orasele partenere pentru tarile din Romania se numara : Zagreb, Praga, Budapesta si multe altele.
Termen limita:   30 Aprilie. Detalii aici.


 


 

Copyright © 2013 The Open Network for Community Development, All rights reserved.