www.theopennetwork.ro
Acasa »
Friend on Facebook Urmareste-ne pe Facebook
Forward to Friend Trimite unui prieten
Ziua comuna de actiune 2014
Articol: Maria Prutieanu, secretar AGLT

Peste 130 de voluntari din 18 Grupuri Locale de Tineret au adus zambetul pe buzele a aproximativ 300 de copii cu ocazia Zilei Comune de Activitate. Ei au reusit sa ajute la reinflorirea arborelui fermecat a lui Doru chiar daca au fost nevoiti sa infrunte temperaturi scazute. Felicitari tuturor.

Un week-end activ si distractiv
Articol: Istvan Hesfelean, trainer AGLT

Zilele de 1 si 2 noiembrie au creat ocazia perfecta de promovare a Asociatiei Grupurilor Locale de Tineret la Palas Mall Iasi, datorita parteneriatului incheiat cu Asociatia Melos cu ocazia „Crystal Stars Music Fest”.
Cei 11 voluntari AGLT  au ajutat organizatorii festivalului international si interpretii sa impresioneze si sa determine publicul iesean sa doneze pentru reabilitarea noului Centru Educational "Casuta cu cirese" din cartierul Dacia, proiectul Fundatiei Salvati Copiii!
In cele doua seri ale spectacolului, voluntarii GLT Hai-Hui si-au unit fortele si au muncit pentru buna desfasurare a acestuia, dar s-au si distrat pe muzica lui Andrei Leonte si ale lui Nicolle Cherry.
Totodata, cu ocazia acestui eveniment am avut printre noi 3 voluntari noi ai grupului local, care s-au descurcat excelent in postura de lider de grup.


Voluntar in Romania
Articol: Marie Vanwing - voluntar TON & AGLT


Buna ziua! Numele meu este Marie Vanwing. Pe 22 septembrie mi-am inceput aventura aici, in Romania. Ce? Care aventura? Sunt aici pentru scoala, in primul an de studiu la Colegiul de Asistenta Sociala Thomas More din Geel (Belgia). Trei luni voi fi in Romania pentru a desfasura un stagiu internațional.
Dupa ce am asistat la o prezentare despre TON si ADR la scoala, am fost sigura. Daca aveam de gand sa fac un stagiu international, aveam sa-l fac in Romania. Asa ca iata-ma aici, cu doar doua luni ramase. Inca nu ma gandesc la plecarea din Romania. As dori sa raman aici timp de un an sau mai mult. Dar, ce fac eu in Romania, mai exact? Atat de multe!
Pe scurt, va pot spune ca lucrez in doua planuri. Pe primul plan sunt The Open Network si AGLT. Pregatesc o aplicatie pentru Ersmus+  precum si o carte de jocuri. Pe celalalt plan, zona mea de lucru este mai specifica - GLT Arcus Resita. In acest GLT am trei obiective: stabilizarea si eficientizarea grupului (structura), formarea voluntarilor ca animatori si promovarea voluntariatului.
In afara de toate aceste sarcini „intelectuale”, am, de asemenea, activitati practice.  Particip la sedinte, zile de joaca, teambuilding, activitati de grup, campanii, activitațile de intarire a comunitații, si asa mai departe.
In concluzie: nu exista timp de pierdut (si asta e foarte bine). Fiecare zi este o noua experiența. Viata de trait, in tot ce are mai bun.


La multi ani de Ziua Internationala a Managerilor de Voluntari!
Articol: Daniela Ceredeev, membru al Cosiliului Director al Fundatiei TON

E urarea pe care o adresam tuturor managerilor de voluntari din reteaua deschisa a Fundatiei The Open Network for Community Development. Activitatea de coordonare a voluntarilor este una complexa si provocatoare, insa exista in randul organizatiilor si grupurilor noastre informale, care implica voluntari, atat de multa experienta si atat de multa dedicare, incat suntem convinsi ca si activitatea  noastra va creste semnificativ calitatea voluntariatului la nivel local si regional.
Destul de curand, managerul de voluntari va deveni o ocupatie recunoscuta oficial in Romania si  organizatiile si institutiile care implica voluntari vor avea in sfarsit posibilitatea sa aloce sarcinile de coordonare a voluntarilor unei persoane dedicate si pregatite profesional sa indeplineasca exclusiv acest rol.
Pana atunci, bucurati-va de Ziua Internationala a Managerilor de Voluntari, impreuna cu voluntarii, colegii, beneficiarii vostri si cu toti cei care va apreciaza munca!


Educatie antreprenoriala in Centrul de Dezvoltare Locala Ciumarna
Articol: Daniela Ceredeev, manager proiect Centrul de Dezvoltare Locala Ciumarna, mentor modul educatie antreprenoriala
 
In intervalul calendaristic noiembrie, 2014 – mai, 2015, 18 voluntari din Grupul Local de Tineret 4Kids Ciumarna vor beneficia, in cadrul Centrului de Dezvoltare Locala Ciumarna, de un program de educatie antreprenoriala, financiara, de orientare profesionala si pentru dezvoltarea abilitatilor de viata, oferit de Junior Achievement Romania (JAR). Programul este complex si cuprinde: kit educational, manual de educatie antreprenoriala modern si interactiv, webinarii si sesiuni de mentorat de la antreprenori si profesionisti din sectorul de business, acces la burse si competitii la nivel national si european.
Programele JAR sunt implementate gratuit, in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale, si vin in completarea activitatilor practice, de tip learning by doing, menite sa asigure  adaptarea tinerilor la realitatea pe care o descopera la iesirea din sistemul educational. La nivel international, programele Junior Achievement,  desemnate modele de buna practica in educatia europeana, sunt prezente în 37 de tari din Europa si 121 din toată lumea.


Arbore Roemenie - viata targului surprinsa de ochiul trecatorului belgian

Prietenul nostru, Leo Nys de la asociatia Een dorp voor een dorp, Kruibeke (Belgia), a realizat un scurt filmulet despre targul de animale din Arbori, Moldovita, surprinzand si atmosfera locala. Click aici pentru a-l viziona.



Telekom Romania ofera pana la 50.000 EUR pentru proiecte comunitare

ONG-urile pot aplica pentru fonduri totale de pana la 50.000 euro in 12 arii de activitate. Perioada de inscriere a proiectelor eligibile este 22 octombrie - 12 noiembrie 2014.
Ariile de inscriere a proiectelor sunt:
1. Educatie sanitara preventiva;
2. Invata sa fii voluntar;
3. Pregatire pentru viata;
4. Nutritie sanatoasa;
5. Sanatatea in mediul rural;
6. Stil de viata sanatos;
7. Dezvoltare durabila;
8. Educatia in domeniul mediului;9. Inovatie in domeniul educatiei;
10. Inovatie in domeniul sanatatii;
11.Transportul alternativ;
12. Protejarea copiilor, varstnicilor si a victimelor violentelor.
Toate organizatiile non-guvernamentale cu proiecte care pot fi incadrate in aceste 12 arii sunt invitate sa le inscrie pe platforma www.teimplici.ro in perioada 22 octombrie - 12 noiembrie 2014. Mai multe detalii aici.
 
Recomandam si:

Cursuri Erasmus+
 
Invata cum sa atragi fonduri europene prin programul Eramus+. Participa la cursurile organizate de ANPCDEFP. Click aici pentru a consulta lista de evenimente, gaseste o locatie si perioada care sa te avantajeaza si nu ezita, implica-te!
 
Recomandam si...
Copyright © 2014 The Open Network for Community Development, All rights reserved.